Despre GPL

Ce este GPL-ul?

GPL (Gazul Petrolier Lichefiat) este un amestec de hidrocarburi format predominant dintr-un amestec de propan şi butan, obţinut prin rafinarea petrolului sau direct din extracţie, după ce a fost separat de gazele naturale sau petrolul cu care acesta este în amestec în zăcămintele petrolifere.

  • GPL-ul este curat, nu conţine apă sau alte impurităţi, are o ardere completă şi nu generează depuneri calamice pe pistoane, segmenţi şi bujii.
  • Pentru a preveni şi minimiza hazardul combustibilului, industria GPL-ului a dezvoltat o serie de standarde şi reguli în design-ul, producţia şi instalarea componentelor şi echipamentelor, care sunt în permanenţă adaptate la evoluţiile tehnologice.
  • Gazul Petrolier Lichefiat este un carburant sigur şi curat care a fost folosit ani de zile pentru gătit și încălzit. Este non toxic, nu este otrăvitor şi nu contaminează apa şi solul. GPL-ul are cea mai mică rază de inflamabilitate dintre combustibilii alternativi. Mai mult decât atât, temperatura de aprindere este mai mică cu jumătate decât cea a benzinei. Autogazul are un sistem închis în care există valve care închid şi transportă carburantul de la pompă la rezervor fără expunere la mediul înconjurător, ceea ce previne scurgerile şi evaporările.

Avantajele GPL-ului

ECONOMIC

  • Gazul Petrolier Lichefiat este un combustibil care se obţine la un cost relativ scăzut, preţul final de vânzare la staţiile de alimentare fiind de 50-60% din cel al benzinei.
  • Datorită densităţii mai mici faţă de benzină consumul de GPL exprimat în litri va fi până la 10% mai mare decât cel de benzină. De aceea se poate economisi minimum 40% din costul carburantului.
  • În România cu suma reprezentată de costul a 10 litri de benzină se parcurge o distanţă mai mare cu 40% folosind GPL-ul.
  • Investiţia din montarea unei instalaţii de gaz se amortizează într-un timp relativ scurt (aproximativ 10.000-15.000 km), numai din diferenţa de cost Benzina-GPL.

ECOLOGIC

  • GPL-ul este un excelent combustibil pentru autovehiculele care sunt nevoite să se încadreze în normele de poluare devenite din ce în ce mai stricte.
  • NU ESTE TOXIC pentru sol şi acvifere în cazul unor scurgeri accidentale.
  • Arderea GPL-ului produce cu pana la 15-20% mai puțin CO2 faţă de motoarele care folosesc benzina. GPL-ul emite de asemenea cu 97% mai puţin benzen decât benzina fără plumb. Acest combustibil foloseşte un sistem sigilat, având emisii de hidrocarburi apropiate de zero !!!
  • În final, un beneficiu în plus este acela că în cazul unei revărsări, GPL-ul se evapora mult mai repede decât benzina sau motorina. În contrast cu benzina şi motorina nu există riscul de contaminare a solului sau a apei.
  • Mai mult decât atât, vehiculele sunt mai puţin zgomotoase decât cele pe benzină sau diesel, reducându-se şi poluarea fonica.
  • Compoziţia amestecului depinde de clima ţării în care este servit şi este reglementată de norma europeană adoptată şi în România sub indicativul SR EN 589- 2002.
  • GPL-ul este astăzi carburantul pentru un viitor mai curat.

SIGURANȚĂ

  • Rezervoarele sunt fabricate dintr-un oţel special (tratat împotriva fisurilor), cu o grosime de 3,5 mm. Ele sunt fixate pe autovehicul cu platbande şi suporţi dimensionaţi să garanteze, cu rezervorul plin, buna ancorare la solicitări datorate unei accelerări sau decelerări extrem de mari.
  • Rezervoarele autovehiculelor pe gaz sunt construite dintr-un aliaj special de 20 de ori mai rezistent la străpungeri decât rezervoarele de benzină, metanol sau etanol.
  • Noile recipiente cilindrice sunt construite cu un dispozitiv care nu permite umplerea lor peste capacitatea de 80% permiţând, în cazul creşterii temperaturii, creşterea gazului în volum fără a ieşi gazul din rezervor.
  • Datorită dispozitivului special montat pe rezervor, acesta nu se va umple decât la 80% ±3% din capacitate, asigurându-se în felul acesta crearea unei perne de aer pentru dilatarea gazului.
  • În cazul opririi accidentale a motorului, sistemul electric SAFETY CAR închide gazul în trei puncte (pe rezervor în spate și în cele doua electrovalve din faţă).
  • GPL-ul are cea mai mica rază de flamabilitate dintre toţi carburanţii alternativi.
  • GPL-ul şi aerul nu se vor aprinde decât dacă sursa de căldură ajunge la cel puţin 940 de grade Fahrenheit. În contrast, o sursa de benzină se aprinde dacă sursa de căldură ajunge la 430-500 de grade Fahrenheit.
Romanian